default_mobilelogo
default_mobilesplash

 vaca

 

 

                                  Într-un sat, o vacă grasă,
                                     Cum sunt vacile tâmpite,
                                  Dar frumoasă şi lăptoasă,
                                     S-a gândit să se mărite.

                                 Boii, de la mic la mare,
                                    Au venit cu tot belşugul,
                                 Toţi voiau să se însoare,
                                    Că-s deprinşi să tragă jugul.

                                  Vaca, însă ,ca o fată,
                                     Cu avere şi trusou,
                                  Îi respinge îngâmfată :
                                  „-Cum să mă mărit c-un bou ?”

                               ”-E un cal prin curţi vecine,
                                    Care pătimaş mă strânge,
                                 El e genul meu, tip bine,
                                    Armăsar sadea, pur- sânge !”

                                 Vaca, tot făcându-i curte,
                                    Îşi atinse idealul,
                                 După tratative scurte,
                                    S-a căsătorit cu calul.

                               „-Ah, ce şansă pe mireasă !”
                                   Comenta în pom o cioară,
                               „-El - aristocrat de rasă.
                                   Ea - o biată pierde-vară.”

                                 Dar curând , ce tragedie !
                                   Vaca se certă cu calul,
                                 Pân'departe-n deal la vie,
                                   S-auzea întreg scandalul.

                                 În zadar, când stingea lampa,
                                    Vaca-n fiecare noapte,
                                 Se plimba făcând pe vampa,
                                    Cu ispitele-i de lapte.

                                 Ba , mai mult, se întâmplase,
                                    Ca jucând pe îndrăgostita,
                                 Calul, furios, îi trase ,
                                    Două palme cu copita !

                                 Şi atunci, cu dezolare,
                                    Vaca prinse a pricepe,
                                Cum că soţul ei mai are,
                                    Trei amante : toate iepe.

                               -Asta-i prea de tot ! Îşi zise,
                                  -Îl dau dracului de cal.
                                Şi-ntr-o seară părăsise,
                                  Domiciliul conjugal.

                                Slabă, galbenă,uscată ,
                                  De necazuri şi nevoi,
                                Vaca noastră, resemnată,
                                   Se întoarse printre boi.

                                Dup-atâta chin şi jale,
                                   Vaca multe a-nvăţat.
                                Primul bou ieşit în cale,
                                   Îl acceptă de bărbat.

                                Nunta lor a fost vestită,
                                  Că s-a dus prin văi ecoul,
                             „-Ce pereche potrivită !
                                  Vaca noastră şi cu boul.”

                                Ea comandă , el ascultă.
                                   El cu munca , ea tapaj.
                                Este, fără vorbă multă,
                                   Tipul clasic de menaj.

                               -Totuşi, vaca ( ne şopteşte,
                                   un măgar , c-aşa-i măgarul)
                                Prin păduri mai zăboveşte,
                                   Uneori cu armăsarul !

                               Dar, eu cred că-i calomnie,
                                  Măgăria ce ne-o spune.
                               Totul e , că-n căsnicie,
                                  Treaba merge de minune.

                                Vaca poate, ştie satul,
                                   Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
                                Boul nu-i decât bărbatul.
                                   Ca dovadă, poartă coarne !

                                Şi aşa, trec ani şi ani,
                                   Şi precum am prins de ştire,
                                Au făcut şi trei juncani,
                                   Şi trăiesc în fericire.

                                În povestea mea , de faţă ,
                                    Nu e nici un lucru nou,
                                Pentru orişicare vacă,
                                    Soţul ideal e-un …bou !
 
Emilianvs Tvrtvreanvs Poeticvs
Angers, France