default_mobilelogo
default_mobilesplash
mutulica triunghiul
Mutulică și triunghiul din altă lume  
Motto:Credo   quia      absurdum .   
                 (Cred pentru că e absurd)
 
             Înainte de a vă povesti această bizară întâmplare din viața mea,trebuie să vă spun că  una dintre pasiunile mele,pe care am avut-o încă din copilărie,a fost pescuitul. În ceea ce privește bălțile,atât copiii,dar și cei  mai în vârstă,aveam două posibilități de a ne pune în valoare iscusința de pescar(amator).
   Una dintre ele era Gengea,un râu leneș care din loc în loc se oprea în ochiuri de apă, cărora noi le ziceam gâldane ,fiecare având numele lui.''Topila'' era primul gâldan din apropierea satului, așezat lângă via lu' tanti Ioana a lu' nea Mărin,gâldan acoperit în permanență cu lintiță,unde, dacă prindeai  o zi norocoasă plecai acasă cu câteva kilograme de caracudă mare și frumoasă.Mie îmi plăcea să pescuiesc la gâldanul zis ''Nițu''unde trăgea zilnic pietrocelul un pește mic dar care fugea cu nada imediat ce aruncai cu ea în baltă, și repede vedeai pluta cum se duce la fund ,ceea ce pentru un copil începător în ale pescuitului era  în același timp,atât o bucurie cât  și un triumf.La ''logofătul Gheorghe'',un gâldan alungit pe albia Gengei,se prindea numai caras mare cu spinarea neagră, însă trăgea destul de rar Acolo malul era abrupt și acoperit cu arbuști de agrișe și de muri  așa că nu prea era vizitat de pescari.
   Urma apoi gâldanul zis''la colectiv'' (asta pentru ca era situat pe terenul aparținând GAC-ului,(GAC fiind gospodăria agricolă colectivă ,înființată după model sovietic).Gâldanul ăsta era cel mai frecventat,atât de copii cât și de cei mai experimentați,pentru că era plin de pește și trăgea de dimineața până seara un caras frumos ''de-o palmă''și câteodată chiar mai mare.Mergând în continuare de-a lungul firului de apă,în apropiere  de comuna Bârza era un mic gâldan numit 'Medrega'unde trăgea ca și la Topila o caracudă mare cu solzii roșietici dar asta se întâmpla rar.  
   A doua posibilitate de a pescui era ''balta gării'',unde trăgeau peștii zi și noapte chiar și fără momeală în cârlig,dar ca un făcut toți erau parcă după  calapod,niciunul nedepășind 10 centimetri.
 În familia noastră au fost câțiva pescari amatori de la care ne-am molipsit eu și fratele meu.
Stam vara zile -ntregi la pescuit spre disperarea mamei și a bunicii,grijulii ''să nu cădem în baltă''după cum ne sfătuiau ele când plecam la pescuit.      
Cel mai bucuros eram când tata-mare,bunicul din partea mamei, mă lua cu el la baltă.Era dibaci și avea un umor  aparte.Spun că era dibaci ,pentru că în acele vremuri,nu  se inventase încă nailonul pentru  pescuit  pe care-l știm cu  toții azi, firul rezumându-se la 2-3 bucăți de ață de papiotă de aceeași lungime și răsucite manual .Erai de invidiat dacă aveai la undiță drept gută ,ață de operație, (ață  folosită de medicii chirurgi).
Mi-aduc aminte că'' ácele''cum le ziceam noi cârligelor de pescuit le confecționam din áce de cusut pe care le încălzeam la flacăra lumânării până la roșu și apoi le îndoiam repede ca să prindă forma de cârlig,pe care apoi le ascuțeam pe o piatră abrazivă de granulație fină.Plutele le confecționam din dopuri de plută, pentru că la aceea vreme nu se inventase încă pluta de plastic ,așa că nu era nicio problemă.Ceva mai târziu au apărut plutele de cocean de porumb și mai apoi cele din pană de păun.Undița propriu zisă ,era o nuia lungă cam de doi metri ,doi  metri jumătate ,cea mai grozavă fiind nuiaua de alun.
   După asamblarea tuturor  acestor elemente mai sus menționate  erai numai bun de pescar.Aceste ''taine''
în ale facerii unei undițe ,le învățasem de la tata mare,dar în familie mai erau și alți pescari amatori.
   Tata Gică,fratele bunicii după mama ,nu pleca la baltă niciodată fără o litră (250 ml ) de țuică pe care o consuma cam în cinci ore.Pentru a intra pe deplin în amintirea acelor zile,cred că trebuie să vă spun câteva
cuvinte despre felul în care se exprima un pescar  la acea vreme.De exemplu noi nu foloseam niciodată expresia plecăm  la pescuit ci plecăm la pește  sau plecăm la baltă,cârligelor de pescuit  le ziceam ace,iar guta era  înlocuită  de cuvântul strună.De asemenea dacă peștele mușca din momeală, pescarii satului ne-au lăsat moștenire expresia ''peștele trage'' sau ''peștele ciocnește''.Tata Gică era omul care nu se supăra niciodată dacă nu trăgea peștele sau că n-a ciocnit,chiar avea o expresie care îl consacrase: ''n-a mers ciocomeneasca'',așa că ori de câte ori prietenii îl întâlneau ,nu ezitau să-l întrebe  cum merge    ... ciocomeneasca.
Nenea George, fratele mamei mele ,a fost un pescar foarte iscusit,dar care nu prea avea timp  de pescuit,fiind tânăr  și holtei,fiind cel  de la care am  învățat unele secrete indispensabile unui pescar amator.De exemplu, momentul propice când trebuie înțepat peștele,mai ales dacă folosești ca momeală                                                                               mămăliga sau viermișorii. 
V -am spus toate acestea nutrind speranța că  veți înțelege că odată cu trecerea timpului , am ajuns un pescar amator priceput,  stimat și invidiat de  ceilalți colegi  concurenți în ale pescuitului.Anii au trecut,însă pasiunea pentru  pescuit a rămas ,astfel că ori de câte ori aveam puțin timp liber(comuniștii ne obligau să muncim sâmbăta și duminica și încă fără să ne plătească) plecam la o partidă de pescuit  pe malul Oltului.(Oltul  fiind unul dintre râurile noastre  cele  mai mari,unde bogăția  de  pește din acea vreme  atrăgea pescari amatori  de la Craiova  ba chiar și de la Petroșani).
Ceea ce  doresc să vă povestesc aici face parte din acele ciudate momente  care se pot întâmpla în viața oricăruia dintre noi fără sa  înțelegem ciudățenia situaței.De aceea la sfârșitul lecturării vă las pe voi să hotărâți dacă povestea de față face parte din categoria ''bizarelor''. Așadar iată aici strania întâmplare:
...Plecam din Balș dimineața pe la 5h30 cu ''sibiul''adică trenul  de persoane  2061,care circula pe ruta Craiova-Sibiu .Schimbam  trenul  la Pitra-Olt cu o cursă de persoane,și coboram mai apoi  la Slătioara, o gară situatin apropierea malului drept al Oltului.
Dintr-o dată  peronul și lateralale trenului se umpleau de pescari  câtă frunză câtă iarbă ,vorba poetului.Urma apoi ''umplerea sticlelor ''  cu apă de la fântâna de pe peronul gării ,apă care trebuia să ne potolească setea pe toată durata șederii la pescuit și ca să nu vă rețin prea mult atenția  trebuie să vă spun că erai de invidiat  dacă aveai un PET în loc de sticlă ,petul fiind o minunăție precum și o raritate în acele vremuri .Apoi ne împrăștiam de-alungul Oltului ,care încotro ca niște furnici risipite  în căutarea hranei,fiecare dintre noi grăbindu-se în a ocupa cele mai bune locuri  numai de el știute.
 După amiază ,obosiți dar și satisfăcuți de rezultatele obținute, pescarii ,în așteptarea trenului,tolăniți pe iarbă, în jurul gării,povesteau întâmplările  petrecute în   acea zi. Bineînțeles ca erau întâmplări  pescărești și aveau menirea de a scoate în evidență măiestria de care a dat dovadă fiecare .Erau toți mulțumiți de clipele petrecute pe malurile Oltului cât și de recolta cu care plecau acasă  .                                                                                                                              Spun asta pentru că în acele vremuri ,chiar și cel mai neîndemânatec pescar, reușea să umple cel puțin un giuvelnic de pește.(aproximativ 10 kg).Spre deosebire de azi,Oltul era plin de pește,ceea ce  era o plăcere să te duci la pescuit de-a lungul lui. 
   De la o vreme am început să observăm că printre noi era un pescar mai grozav decât noi toți,și ca  să o iau pe scurtătură,trebuie să vă spun că el-întotdeauna-dar întotdeauna avea 2 papornițe **....(papornița era o sașosă destul de încăpătoare confecționată din papură împletită) pline de pește.Dar ce  pește...
Numai bucăți care depășeau frecvent 1 kg fiecare,față de noi cu peștișori de o palmă maximum. Ce să vă mai spun,pe ascuns îl  invidiam toți!  Nu vreau acum să analizez de unde venea acea profundă invidie dar e cert că eram frustrați  că nu puteam să ne lăudam pe deplin cu prada noastră care așa cum v-am spus era de fiecare dată în jur de 10 kg.  Cantitatea de pește prinsă  de acest campion , o evaluam din ochi, și prin șoapte  pline de ''of ''și  de cuvinte mai puțin  ortodoxe ,aflam că iar a prins Mutulică vre-0 40 de kg.
  Așa îi ziceam toți: Mutulică.De fiecare  dată ,după amiază ,el venea cu vreo jumătate de oră înainte de sosirea trenului,își desfăcea papornițele cu ''balauri''pe care îi punea la vânzare.Prețul cu care el vindea  peștele era de-a dreptul  ridicol,astfel că în scurt timp ,până la venirea trenului'',marfa'' era pe   de-antregul vândută .În timp ce vindea peștele ,unii îl întrebau unde a prins frumusețea aia de exemplare,el le răspundea cu acele gemete specifice muților arătând evaziv cu mâna  o direcție imprecisă spre Olt,în timp ce rânjea prostește.Mutulică,era un personaj a cărui vârstă balansa între 45 si 50 de ani.Înalt și slab,să fi avut 1,75cm înălțime și cam 65 kg ,cu un cap dolihocefal  și o față colorată de un rânjet permanent ce trăda ,o inteligență îndoielnică.și lăsând la vedere o dantură cu dinți ca niște pietre galbene erodate de vânt.La această imagine mai adăugați o garderobă permanent 
neîngrijită ,ca să nu zic soioasă.Privindu-l mai atent, la prima impresie,
n -ai fi zis că este  posesorul unui IQ prea ridicat ,ba dimpotrivă.  Spun asta pentru că ,văzând că de fiecare dată el vine cu o asemenea''recoltă''   începi să-ți pui întrebări ,nu ''de unde?'' ci ''cum ?''  .
Istoria se repeta apoi  în fiecare zi după cum am constatat în timpul unui an întreg ,fapt ce m-a intrigat profund.Nu eram numai invidios dar eram foarte curios să știu cum reușește de fiecare dată o astfel de performanță.Mi-am   luat concediul,și acum îmi petreceam cea mai mare parte din vacanță pe malurile Oltului. Eram hotărat să aflu ''secretul'' lui  Mutulică ,așa că mi-am făcut un plan care să nu trezească nici-o  bănuială.În acest sens într-o zi am luat cu mine un ac și ață  de cusut, și în  prima zi,de vacanță  , mânat de o curiozitate nestăpânită,am rămas printre cei din urmă care  se alimentează cu apă.
Ultimul care -și  lua apă ,era întodeauna Mutulică,după cum observasem.În dimineața aceea el  a  apărut cu o singură paporniță într-o mână iar în cealaltă cu o sacoșă de rafie exagerat de mare .Să fi avut la 1,5metri lungime   și   50-60 cm în diametru  . Văzându-l ,pescarii ,au dat curs imediat glumelor răutăcioase .  
-''Ce -o  vrea nene , s-o umple și p-asta ?''zice unul.
-''Păi cum le cară singur pe amândouă pâna la gară ?'',îi răspunde altul.
-''Ar trebui să-și cumpere un cal sau cel puțin un  măgar ''zise al treilea.Și uite asa coalizați  în  afirmații invidioase și roși de invidie ascunsă,pescarii se răspândiră care încotro de-a lungul  Oltului .   
Am umplut sticla cu apă ,și când să plec ,așa cum programasem mi s-a rupt una dintre bretelele rucsacului conform planului.M- am așezat pe o bancă trăgând cu coada ochiului spre Mutulică  în timp ce-mi reparam rucsacul cusându-i una dintre bretelele. Mutulică scoase dintr-0 sacoșă  o ploscă verde ,de tip militar vopsită în culoarea camuflaj și   după ce o umplu ,se uită spre mine și  începu sa râdă cu rânjetul lui nesuferit.M-am prefâcut că  nu observ  ofensa  și am continuat să  cos breteaua rucsacului.  
   După  ce  umplu plosca,Mutulică își  aruncă  pe umăr cele 2 sacoșe și porni în direcția Șerpăriei.   
Locul numit Șerpărie,era situat cam la 1,5 km,distanță de gară. Era o veche groapă artficială, ,din care se excavase pietrișul  ,umplută cu apă după o revărsare mai mare a Oltului.Cu toate că la Șerpărie nu puteai prinde niciodată  10 kg  pe zi ,pescuiam aci numai în situația când vântul bătea cu putere pentru  că luciul apei rămânea ''oglindă''și vedeam perfect pluta .Cu trecerea anilor,apa scăzuse    și ,privită de sus ,de pe mal ,balta părea un lac vulcanic ,asta cel puțin în imaginația mea . 
Șerpăria era o baltă ovală ,brodată pe  tot conturul cu papură care creștea   numai pe marginea bălții ,fiind
încă un paravan în calea vântului.În zilele călduroase puteai vedea o mulțime  de șerpi,unduindu-se atât pe mal cât și în apă.De  aici i se trăgea si numele: Șerpăria .E necesar să vă mai spun că Șerpăria  avea doar trei locuri de pescuit,niște luminișuri la mal cu papură tăiată și malul bătătorit,dar de unde nu puteau desfășura undițele,decât cel mult doi  pescari.De lansat vre-o lansetă nici vorbă ,fundul bălții fiind ticsit cu crengile copacilor care fuseseră altă dată pe-acolo,și în care  destui pescari care nu cunoșteau balta își agățaseră cârligele lansetelor.Și cum vă spuneam ,în acea dimineața Mutulică o apucă pe poteceaua care ducea la Șerpărie.De departe îl urmăream și nu mai puteam de bucurie că acum știam unde e locul cu ''comoara''.Cât timp a mers ,Mutulică, nu s-a uitat măcar o singură dată înapoi ,mai târziu ,când evenimentele se vor amplifica,rememorând drumul spre Șerpărie  mi-am amintit acest amănunt.După un sfert de oră am ajuns și eu pe marginea  ''lacului vulcanic'' dar când am privit   de sus , ''craterul'' și malulul ce-l înconjura ,stupoare: Mutulică nu era acolo. .Nu-mi venea să-mi cred ochilor ,pentrucă îl văzusem coborând spre unul dintre cele 3 locuri ,iar dacă cumva ar fi ieșit prin altă parte ,l-aș fi observat negreșit.Am coborât malul ,am ocolit balta pe poteca strâmtă din jurul ei ,controlând toate cele trei locuri de pescuit : nici țipenie.   Am lăsat rucsacul și undițele pe loc și am mai ocolit încă o dată balta crezând ca poate a tăiat papură în vreun loc și pescuiește acolo.
Degeaba însă,Mutulică se evaporase pur și simplu.''Însemneaza că a ieșit pe partea  opusă și n-am obsevat''  îmi zisei eu nefiind prea convins de propria-mi concluzie și pentrucă tot ajunsesem la Șerpărie mă hotărâi să pescuiesc acolo.Credincioși apelor în care trăiau ,pestii cei mari  ai Șerpăriei,nu se lăsau  prinși ,așa că aci nu trăgea decât un soi de cărășel negru pe spinare și  nu mai mare de-o palmă,dar  care avea avantajul că nu era poluat ca rudele lui de pe Olt.La Șerpărie trăgea peștele doar la râmă ,așa că  având în dotare o cutie mare plină ochi cu râme ,am rămas să pescuiesc aci .
Era o dimineață superbă de iulie.   Ca un cazan uriaș,balta transpira  norișori diafani de abur și o liniște  binefăcătoare plana pe luciul apei,atmosfera excelentă de pescuit ,exact așa cum îmi plăcea mie.După ce  am lansat două undițe mi-am aprins o țigară-vorba lui Tata Gică-, la pescuit ''răbdare și tutun''.Ziua nu s-a dovedit a fi prea norocoasă așa că venind timpul de  plecare ,uitându-mă în giuvelnic ,nu aveam mai mult de două kg de pește  ...
Când am ajuns la gară ce să vezi: Mutulică era deja  acolo și vindea pește.În sacoșa cea nouă se lăfăia un ''balaur'' de vreo 50 kg care depășea vizibil 1,5 metri și a cărui coadă zbătându-se din când în când  părea întruparea vie a unui  steag al capitulării.Pescarii , însetați după o zi călduroasă,se prefăceau că se înghesuie la fântână să-și potolească setea ,dar de fapt veneau mai aproape de papornițele lui , să tragă  cu
ochiul la dihania din sacoșă.Plutea deasupra locului un amestec  vag  de invidie ,  ciudă și  neputință .                                                                    
'Ptiu,scuipa  unul ,ce baftă împuțită are ăsta...'' .''Cum  dracu' reușește jigodia asta să prinde zilnic atâta pește?'' îl seconda altul.
Mutulică,vându destul de repede tot peștele,inclusiv ''balaurul'' după care,făcându-ne cu ochiul plecă în treaba lui,,lăsându-ne să comentăm noua pățanie până la sosirea trenului. 
Încă o dată Mutulică era triumfător.Nu mă mira așa de mult ''recolta'',cât faptul că dispăruse inexplicabil din fața ochilor mei ,ca mai apoi,să apară ostentativ ,cu asemenea trofee.Aveam o
o săptămână de vacanță,și eram hotărât și nerăbdător să-l urmăresc pas cu pas până la rezolvarea acestui mister.
În acest sens  m-am sfătuit cu fratele meu,care era și el în vacanță în acea săptămână ,imaginându-ne tot felul de strategii.Am hotărât în final să adoptăm o metodă asemănătoare cu aceea folosită de Hansel din povestea fraților  Grimm .Ideea  ne-a venit  din...
cer,pentru că a urmat o zi  în care a plouat în continuu.Formațiuni de nimbuși  defilau pe bolta cerească lăsând în urma lor ploi bogate și generoase.Planul era limpede : eu îl urmăream pe Mutulică ,frate-meu venea după noi ,urmându-ne de la distanță.Pentru reușita planului ,am luat un baston
cu  care urma  să fac semne  ,apăsând din loc în loc pământul ,pe marginea potecii .Zis și făcut.Am plecat a doua zi la baltă. Planul mai prevedea ca fratele meu să se amestece printre pescari,ca și cum nu m-ar fi cunoscut ,urmând ca să-și   ''aleagă'' în final același drum.Dar cum socoteala de-acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg ,a doua zi  evenimentele luară o întorsătură neașteptată,precipitând cursul acestora  ,dar în orice caz  în favoarea planului
nostru.După ce mi-am umplut sticla cu apă,Mutulică s-a apropiat de mine,și prin semne și sunete guturale ,mă făcu să înțeleg că mă invită să merg cu el,arătându-mi cu mâna spre Șerpărie.Mirat foarte ,dar și bucuros, am acceptat pe loc,și trecând la oarece distanță de frate-meu i-am făcut semn  cu ochiul  să
ne urmeze . .Se anunța o zi frumoasă, cerul fiind presărat ici-colo cu vălătuci de cumulus .   Mutulică o lua înainte ,așa că îmi fu  destul de ușor  ca din loc în loc ,să apăs cu vârful bastonului  în  marginea umedă a potecii lăsând în urmă gropițe destul de vizibile.Marcarea cu gropițe ,nu era nici pe departe un
indicator fizic al direcției  de urmat ci cu totul altul   după cum veți  vedea în continuare.Așa cum am remarcat și în ziua când l-am urmărit,Mutulică ținea drumul înainte spre Șerpărie având pe umăr renumitele papornițe,fără a privi o clipă în urmă.Asta m-a mai liniștit un pic , mai ales că, uitându-mă peste
umăr,la  distanță ,venea și fratele  meu într-un grup de pescari,fapt ce se potrivea ca mânușa pe mână planului nostru. 
Il urmam pe Mutulică,șchiopătând vizibil ,pentru a justifica prezența bastonului ,dar acest lucru părea ca nu-l interesează .
Curând am ajuns la Șerpărie unde,urmărindu-i  fiecare mișcare, Mutulică începu coborârea în craterul ''vulcanului''.Când ajunse la marginea apei  îmi făcu semn cu mâna să cobor  în același loc , ceea ce am și făcut.Mutulică așeză cele două papornițe între noi și scoase dintruna un fel de cutie metalică de secțiune
dreptunghiulară,de culoare gri-argintie  pe care am crezut-o inițial a fi  cutia cu râme.Mi-o arătă preț de câteva secunde ,prividu-mă cu o grimasă ce se putea traduce prin'' ce părere ai  de chestia asta''  apoi, cu mișcări asemănătoare deschiderii unui briceag ,începu s-o desfacă,Mai întâi trase afară o lamă,apoi încă una
și în cele din urmă , printr-un clic ușor,uni cele 3 laturi     formând un triunghi  echilateral exact după metoda  formării triunghiului reflectorizant,folosit de șoferi pentru semnalizarea staționării pe carosabil.Pe laturile din față,începură să scintileze  aleatoriu niște mici fante dreptunghiulare galbene, și roșii.Curând secvența de pornire (inițiere) se stabiliză,rămânând pe  cele 3 laturi câte o fantă pâlpâitoare de culoare portocalie.Mutulică apăsă undeva în spatele  lamelei de bază de unde ieșiră două ''piciorușe''ascuțite de formă conică ,pe care le înfipse ușor în solul  de pe mal.Astfel triunghiul rămase fixat în pământ și cu fața spre baltă. Pe latura din dreapta erau niște rune  ciudate,înșirate pe verticală,dintre care una mi-a atras atenția pentru că era clar  un ankh egiptean.
- Mișto nu? mă întrebă dintrodată Mutulică,lasân-
du-mă mut de uimire.Mutulică vorbea.! 
-Bine-bine bâiguii eu...dar nu sunteți mut?     
-Luându-mi vorba din zbor, afișând un surâs superior Mutulică, pe un ton ce se dorea glumeț,îmi răspunse:
-He-he după cum vezi,nu sunt nici mut nici surd...și dând cu mâna prin aer într-un gest care vroia să zică ''lasă asta să trecem la subiecte mai serioase,''continuă  cu o voce aparte , ca și cum ar fi vorbit singur:
-Și-acum să prindem niște pește,zise el si,aplecându-se spre triunghi atingând cu degetul de 3 ori  ankh'-ul',apoi începu  să-și desfacă  minciogul.
Triunghiul ,pentru că așa îl voi numi de aici încolo,scoase un bâzâit ușor, ca un sforăit de pisică ,și pe toate cele 3 laturi apăru o aură pâlpâindă                ca o ,ca o irizație  puternic accentuată  de un halou alb-argintiu spre interior.După ce-și desfăcu o undiță ,Mutulică apăsă o alta   rună ,și-mi zise ''azi o să prindem pește la 1kg bucata.'' N-am mai zis nimic , Mi-am desfăcut și eu o undiță ,i-am pus râma în cârlig,și am lansat-o. Nici n-am apucat să fixez bine undița în suportul ei,că am și simțit că s-a agațat ceva în cârlig. Am tras afară un crap cam de 1kg, de o frumusețe rară.A intrat cu greu în giuvelnic,după care am lansat din nou...În următoarea oră ,aveam două giuvelnice pline,Mutulică o paporniță..Întrun târziu mi-am adus aminte de plan, și prefacându-mă că plec pentru necesități firești am început să urc malul,apoi m-am uitat după frate-meu .Nici țipenie; în plus nici urmă de gropițe pe potecă.Curios,am verificat mai departe poteca .Abia după vreo sută de metri apăreau gropițele. Pentru asta îmi luasem bastonul,pentru a verifica o teorie,care s-a dovedit plauzibilă, și pe care o voi expune mai detailat cu altă ocazie . Am revenit pe marginea bălții, unde  Mutulică îndesa în cealaltă paporniță crap după crap.La un moment dat,mă întrebă: ''
-Mai stăm?''
-E suficient i-am răspuns ,și am început să strâng undițele.Mutulică avea din nou 2 papornițe pline .Eram curios să-l văd cum le va căra.Mutulică ,impasibil dar cu mișcări precise,remontă triunghiul și aducându-l la forma inițială , trase de cele două capete și acesta se  alungi ca o antenă telescopică.Puse noua formă întruna dintre papornițe ,apoi atinse  o rună de la unul din capete.Închise cele două papornițe ,după care îmi zise''ia vezi cam  câte  kilograme apreciezi că am  prins  azi''?"Am privit cele două  papornițe  dar  n-am avut curajul să le ridic 
-''Hai încearcă numai puțin'', rânji el la mine Mutulică.Volens-nolens  dar și  ca să-i fac pe plac, mă apropiai de papornițze ,mă pregătii mental să ridic o greutate mare ,dar ce să vezi ,când am ridicat-o pe prima , aceasta nu avea nici greutatea unei coli de hârtie. .A doua la fel ,era ușoară ca un fulg.Mutulică
-E suficient i-am răspuns ,și am început să strâng undițele.Mutulică avea din nou 2 papornițe pline .Eram curios să-l văd cum le va căra.Mutulică ,impasibil dar cu mișcări precise,remontă triunghiul și aducându-l la forma inițială , trase de cele două capete și acesta se  alungi ca o antenă telescopică.Puse noua formă întruna dintre papornițe ,apoi atinse  o rună de la unul din capete.Închise cele două papornițe ,după care îmi zise''ia vezi cam  câte  kilograme apreciezi că am  prins  azi''?"Am privit cele două  papornițe  dar  n-am avut curajul să le ridic 
-''Hai încearcă numai puțin'', rânji el la mine Mutulică.Volens-nolens  dar și  ca să-i fac pe plac, mă apropiai de papornițze ,mă pregătii mental să ridic o greutate mare ,dar ce să vezi ,când am ridicat-o pe prima , aceasta nu avea nici greutatea unei coli de hârtie. .A doua la fel ,era ușoară ca un fulg.Mutulică rânjea cu gura până la urechi și luându-mi papornițzele din mâna porni spre gară.Așa cum v-am spus anterior,după o  bucată de drum apărură gropițele lăsate pe potecă în acea dimineață .După ce am trecut de prima gropiță întâlnită în cale, am privit
pe poteca spre Șerpărie...Ei da,acum se vedeau distinct toate gropițele până la marginea ''craterului''.   .De-abia în tren am putut să stau de vorbă cu fratele meu și cum era de așteptat, îmi spuse că  gropițele erau vizibile până la vreo sută de metri de baltă,iar la Șerpărie nu era nimeni.Ba mai mult ,rămăsese să
pescuiască chiar acolo...
....................................................................................
Azi așa mâine așa,am ajuns cu Mutulică  la o prietenie ciudată.Spun ciudată pentru că de la debutul ei  m-a avertizat'că e ''spre binele meu'-după cum s-a exprimat el -,să nu fim văzuți împreună, asta fiind o condiție ușor de îndeplinit.Am început să constat cu uimire ca Mutulică avea niște cunoștințe științifice extraordinare. Întro zi, l-am rugat să-mi explice cum
de era posibil  să devenim invizibili atâta timp cât triunghiul era în funcțiune.Mi-a zis direct:
-Nu cred că vei pricepe mare lucru'' , pentru că voi  învătați la școală că două obiecte nu pot să ocupe în  același timp , același loc în spațiu ceea ce , parțial e corect,dar dacă schimbăm ''timpii''? și după o pauză mică adaugă ca pentru el:'
-...schimbând o anumită frecvență...'după care se porni pe un râs nestăvilit afișând acel rânjet nesuferit:
-Cum crezi că vei înțelege că în cosmogonie 'a mundo conditio -(de la facerea lumii),''ex nihilo nihil''(Ex nihilo, nihil =(Lucrețiu) = Din nimic, nu se creează nimic)nu e valabil ci  dimpotrivă foarte posibil' .E adevărat  că n-am prea înțeles mare lucu și chiar dacă
aș fi priceput ceva era prea  de... SF să accepți suprapunerea prezentului peste trecut.Aci Mutulică se opri și după cum obsevasem,nu-i plăcea să insist cu întrebările,el însuși revenind asupra vreunui subiect rămas în suspans,când nici nu te așteptai.Eram contrariat de asemenea pentru acel ''voi'' ca și cum el
era din altă lume.La o partidă de pescuit,mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat de unde are triunghiul.M-a privit câteva clipe,  rămânând  pe gânduri ca și cum ar fi reflectat dacă merită să-mi spună sau nu,și întorcând privirea în altă parte îmi zise :
-De fapt n-are  nici-o importanță    așa că l-am lăsat în pace.
Ca un rîu vijelios , au  trecut trei ani  ,în care mă vedeam cu Mutulică în fiecare vară  . Știam acum destule lucruri interesante inclusiv destinația derivată și manevrarea triunghiului .Spun destinația derivată  pentru că triunghiul nu era numai o undiță și levitator(generator de levitație)  ci cu  mult mai mult de-atât.Era în egală măsură un robot multifuncțional util cât și o armă deosebit de periculoasă. Din acest
motiv triunghiul nu putea fi pus  în funcțiune de un necunoscător decât  numai după ce mecanismul de recunoaștere atât tactil cât și sonor intra în funcțiune.În acest sens ,în poziția inițială înainte de desfacere a laturilor trebuia să atingi trei rune di- ferite,după care,pronunțând un cuvânt,de exemplu
numele(care anterior fusese înregistrat),deveneai  de-acum stăpânul duhului din ''lampă'',și asta numai după  răsucirea prin apăsare a unui ''capac'' lateral.Mi-a plăcut mult acest protocol bine gândit,pentru că ''briciul'' nu trebuia să ajungă niciodată în mâinile maimuței ''după cum bine zicea
însuși  Mutulică .
L-am văzut pe Mutulică ,pentru ultiuma dată întro duminică de august mai precis pe 20 august 1989.
Țin minte acea dată pentru că  în loc de  pește am avut giuvelnicul plin cu... raci.Din acest moment pe Mutulică nu l-am mai văzut niciodată.Trebuie să vă mai spun că pe la sfârșitul lunii septembrie  a aceluiași an am primit un aviz poștal,prin care eram înstiințat că am de ridicat un colet de la poștă.La
desfacerea lui am găsit în interior, împachetat întrun ambalaj de protecție la șocuri....triunghiul însoțit de o scrisoare din care vă voi da câteva pasaje...''anul în curs se va sfârși în sânge..''. ''atenție mare să nu scapi triunghiul pe jos că este foarte sensibil ,odată  defectat
nu mai poate fi reparat.''..după care scrisoarea se termina cu ...''adio și spor la pescuit''. De-abia în decembrie '89 s-a adeverit profeția lui Mutulică ...
 
La un an de la revoluție ,pregătisem de cu seara ,rucsacul și undițele,pentru o partidă de pescuit a doua zi.Trebuie să vă mai spun ,că pe timpul comuniștilor cine avea butelie de de gătit ,cu butan ,la bucătărie era considerat ''bogat''.Așteptai ani buni aprobarea de la primărie ca să poți cumpăra o astfel
de butelie,iar la negru se vindea la niște prețuri exorbitante.În acea noapte casa mi-a fost prădată de hoți și butelia furată.Rucsacul era aruncat pe jos iar conținutul împrăștiat prin bucătărie.Din triunghi se desprinsese un cubuleț cu o fața semirotundă pe care am încercat s-o introduc în alveola din care
provenea.Degeaba însă., triunghiul nu mai funcționa
L-am îngropat în fundul grădinii și am plantat în acea toamnă acolo un păr ,asta în amintirea lui Mutulică, pe care ori de câte ori l-am văzut mâncând ,el mânca pere.Aceasta e povestea triunghiului,am zis eu ,din alta lume,și pe care așa precum v-am zis la
începutul ei ,vă las  să hotărâți voi daca e bizară sau nu.
 Turtureanu Traian