default_mobilelogo
default_mobilesplash
                                         Sfântul  și Ionică cel sărac 
 
Poveste dedicată fratelui meu Turturean Emilian,mare iubitor de povești.
          Motto :
            E fructu arbor cognoscitur                               
                   Arborele se cunoaște după fructe. 
     În vremea aceea undeva la munte,trăia un pustnic care în timp ,și cu multă sîrguință,săpase în stâncă o chilie amărâtă în care își ducea traiul ascet.Unii ziceau că e sfânt ,alții că e  vrăjitor, iar alții că e nebun.
Adevărul este că oricine avusese un necaz sau vre-o întrebare fără răspuns,dacă se ducea la el, acesta găsea întotdeauna rezolvarea,fără  să fi greșit vreodată.
   Faima i se duse repede  în cele patru zări până ajunse la ușa unui orfan nevoiaș,care trăia într-o sărăcie lucie.Degeaba încercase el să prindă un pic de cheag, dar parcă era un făcut, nimic nu-i reușise cu toată dăruirea pe care o depunea,așa că de la un timp,ajunsese ca tot satul să-i zică ''Ionică cel sărac''.
Timpul se scurgea și Ionică cel sărac, ajuns la vremea cătăniei, în  fiecare zi își blestema norocul,văzând în jur că alții o duc mult mai bine...
Auzind el că undeva la munte, ar trăi un sfânt care îți dă răspunsul la orice întrebare,după luni de ezitări și clipe de neîncredere,într-o zi geroasă de toamnă târzie,hotărî să-i ceară acestuia sfatul, și porni la drum.
Își luă cu sine desaga,puse un boț uscat  de mămăligă în ea și porni spre ținutul sfântului.
Și cum mergea el așa, iată că se porni  din senin o vijelie turbată,de credeai că au coborât pe pământ toate stihiile cerului,așa încât flăcăul fu nevoit să se adăpostească într-o peșteră de lângă potecă. Și cum vijelia nu înceta,ba din contră părea că se întețeste,Ionică cel sărac fu nevoit să-și petreacă noaptea aci și cu toate că nu  prea reuși  el să se odihnească,spre dimineață  ațipi un pic.  Când se trezi , trecu ceva vreme până să  se dumirească în ce fel ajunsese  acolo.În sfărșit, ieșind afară,fu întâmpinat de  un soare călduț care îl îndemna parcă,să-și continue drumul.  Mâncă la repezeală boțul de mămăligă și cu puteri noi și traista goală porni la drum...
  Nu trecu  mult timp și ajunse cu bine la chilia pustnicului iar acesta de cum îl văzu îi zise:
-În sfârșit ai ajuns,te așteptam de ieri.Tare se miră în sinea lui flăcăul de vorbele bătrânului și după ce-i dădu binețe vru să-i spună de ce a venit ,dar sfântul i-o luă înainte și-i zise:
   - Știu de ce ai venit,dar mai întâi ia loc aci la masa asta să cinstim o stacană cu vin, așa cum se cuvine de bun venit.
La îndemnul bătrânului,flăcăul se așeză la masă în timp  ce gazda sa scoase dintr-o firidă a stâncii o ploscă veche cu un dop de cocean.În timp ce pustnicul turna în stacane ,Ionică cel sărac mai avu timp să observe ca lichidul ce curgea , părea a fi un vin dar ceva mai gros decât unul  obișnuit.După ce dădu pe gât conținutul,tânărul mai apucă să-i spună că e sărac,și că îl roagă să-i dea un sfat care ar putea  să-l îmbogățească,apoi o amorțeală plăcută îl învălui și căzu cu capul pe masă unde adormi buștean.
În vis îi apăru bătrânul pustnic lângă o căruță plină ochi cu galbeni.Într-o frenezie de nedescris,acesta striga cât îl   țineau puterile:
   -Hai la   aur  de vânzare, hai la aur de vânzare...
  Curios,Ionică cel sărac se  apropie neîncrezător și-l întrebă pe negustor, deși știa el  bine că n-are nici-o lețcaie în desagă:     
  - Dar cum dai aurul tăicuță?întrebă el,cu un aer ce se dorea a fi oarecum indiferent.
  -Ieftin, foarte ieftin ,trei  galbeni la un buchețel de lacrămioare*...
   -Bine-bine, zise tânărul, dar de unde flori de mărgăritar acuma în pragul iernii, niște crizanteme  n'ar fi  mai potrivite?
  - Nici vorbă, îi răspunse negustorul,dacă ai flori de lăcrămioare îți vând aur dacă n-ai nu vând,și în timp ce-i vorbea ,un cal deveni neliniștit ba chiar începu să tropăie și să necheze.Negustorul se întoarse spre animal, să vadă care-i cauza și să-l liniștească.Atât îi trebui tânărului,că se și repezi spre căruță își îndesă vre-o câțiva pumni de galbeni în desagă,apoi reveni în locul inițial ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.În fine după ce moșul își mai domoli calul îi zise tânărului :
   -Păi dacă n-ai flori de mărgăritar,atunci să ne vedem cu bine, și urcându-se în căruță , dând bice cailor, plecă în treaba lui.Ionică cel sărac plecă și el bucurându-se în sinea sa că acum avea atâta aur că-i ajungea să trăiască împărătește zece vieți,dar în timp ce mergea ,observă că din degetele de la mâini  îi ies niște firișoare,care tot creșteau atârnând în aer ca niște sfori ce  se prelingeau din degete.Când prima sfoară atinse pămantul,Ionică cel sărac simți că e priponit. Și  într-adevăr când și celelate fire atinseră pământul, se transformară în rădăcini ,care-l țintuiră locului.Ba mai mult ,chiar și din picioare începură să-i crească rădăcini.În zadar se  zbătea flăcăul să scape ,că mai puternic se fixa în pământ cu fiecare zbatere.Resemnat și fără vlagă,văzând că nu e chip de scăpare,Ionică cel sărac încetă să mai încerce vre-o tentativă de salvare .Apoi,abătut și resemnat,așteptă  să vadă urmarea .La puțin timp, el  deveni un pom în pustie.Pomul înflori iar florile erau de două feluri: albe și galbene.Din cele galbene începură să apară fructele,care nu erau altceva decât bănuți de aur în timp ce ,din cele albe ieșiră niște fructe moi , 
transparente și sărate. Într-un târziu Ionică cel sărac se dumiri că  fructele acelea  erau lacrimi. 
   O tristețe sfâșietoare îl învălui la gândul că niciodată nu va mai putea reveni la starea de om,în vreme ce fructele creșteau din ce în ce mai mari, din ce în ce mai multe.
   Curând neputința de a se mișca îl duse în pragul disperării ,când ,încordându-și ultimele forțe, Ionică cel sărac,izbuti să se desprindă de sol și-n acea clipă se trezi cu capul pe masă, în chilia sfântului.Acesta,  liniștit îl privea cu înțelegere,și după ce-l lasă un pic să se desmeticească, îi zise cu blândețe :
-Ionică ,acum, că ți-e desaga plină și te-ai îmbogățit,rău îmi pare că nu te pot găzdui la noapte pentru că, după cum vezi, chilia mea e prea mică pentru două persoane,așa că soarele fiind încă sus pe cer, ai destulă vreme  să ajungi acasă.
  -Mă bucur că acum ai ajuns un om bogat,mai adaugă el, și conducându-l                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              vreo doi pași se retrase în timpul său. 
 *Convallaria majalis (denumirea stiintzifica a lacramioarei)
 
Mutulică și triunghiul din altă lume
                      Motto :
                  Credo   quia      absurdum .                 (Cred pentru că e absurd)
 
 
Înainte de a vă povesti această bizară întâmplare din viața mea,trebuie să vă spun că  una dintre pasiunile mele,pe care am avut-o încă din copilărie,a fost pescuitul. În ceea ce privește bălțile,atât copiii,dar și cei  mai în vârstă,aveam două posibilități de a ne pune în valoare iscusința de pescar(amator).
   Una dintre ele era Gengea,un râu leneș care din loc în loc se oprea în ochiuri de apă, cărora noi le ziceam gâldane ,fiecare având numele lui. Topila era primul gâldan din apropierea satului, așezat lângă via lu' tanti Ioana a lu' nea Mărin,gâldan acoperit în permanență cu lintiță,unde, dacă prindeai  o zi norocoasă plecai acasă cu câteva kilograme de caracudă mare și frumoasă.Mie îmi plăcea să pescuiesc la gâldanul zis la Nițu unde trăgea zilnic pietrocelul ,un pește mic dar care fugea cu nada imediat ce aruncai cu ea în baltă, și repede vedeai pluta cum se duce la fund ,ceea ce pentru un copil începător în ale pescuitului era  în același timp,atât o bucurie cât  și un triumf.La logofătul Gheorghe,un gâldan alungit pe albia Gengei,se prindea numai caras mare cu spinarea neagră, însă trăgea destul de rar .Acolo malul era abrupt și acoperit cu arbuști de agrișe și de muri incâlciți si impenetrabili, așa că nu prea era vizitat de pescari.
   Urma apoi gâldanul zis la colectiv (asta pentru că era situat pe terenul aparținând GAC-ului,(GAC fiind gospodăria agricolă colectivă ,înființată după model sovietic,românii zicând la GAC...colectiv).Gâldanul ăsta era cel mai frecventat,atât de copii cât și de cei mai experimentați,pentru că era plin de pește și trăgea de dimineața până seara un caras frumos ''de-o palmă''și câteodată chiar mai mare.Mergând în continuare de-a lungul firului de apă,în apropiere  de comuna Bârza era un mic gâldan numit Medrega unde trăgea ca și la Topila o caracudă mare cu solzii roșietici dar asta se întâmpla rar.  
   A doua posibilitate de a pescui era balta gării,unde trăgeau peștii zi și noapte, chiar și fără momeală în cârlig,dar ca un făcut toți erau parcă după  calapod,niciunul nedepășind zece centimetri.
 În familia noastră au fost câțiva pescari amatori de la care ne-am molipsit eu și fratele meu.
Stam vara zile -ntregi la pescuit spre disperarea mamei și a bunicii,grijulii ''să nu cădem în baltă''după cum ne sfătuiau ele când plecam la pescuit.      
Cel mai bucuros eram când tata-mare,bunicul din partea mamei, mă lua cu el la baltă.Era dibaci și avea un umor  aparte.Spun că era dibaci ,pentru că în acele vremuri,nu  se inventase încă nailonul pentru  pescuit  pe care-l știm cu  toții azi, firul rezumându-se la 2-3 bucăți de ață de papiotă de aceeași lungime și răsucite manual .Erai de invidiat dacă aveai la undiță drept gută ,ața de operație, (ață  folosită de medicii chirurgi).
Mi-aduc aminte că ácele cum le ziceam noi cârligelor de pescuit le confecționam din áce de cusut pe care le încălzeam la flacăra lumânării până la roșu și apoi le îndoiam repede ca să prindă forma de cârlig,pe care apoi le ascuțeam pe o piatră abrazivă de granulație fină.Plutele le confecționam din dopuri de plută, pentru că la aceea vreme nu se inventase încă pluta de plastic cu lemn de balsa,așa că nu era nici-o problemă dacă erai atent când peștele ciocnea.Ceva mai târziu au apărut plutele de cocean de porumb și mai apoi cele din pană de păun.Undița propriu zisă ,era o nuia lungă cam de doi metri ,doi  metri jumătate ,cea mai grozavă fiind nuiaua de alun.
   După asamblarea tuturor  acestor elemente mai sus menționate  erai numai bun de pescar.Aceste taine
în ale facerii unei undițe ,le învățasem de la tata mare,dar în familie mai erau și alți pescari amatori.
   Tata Gică,fratele bunicii după mama ,nu pleca la baltă niciodată fără o litră (250 ml ) de țuică pe care o consuma cam în cinci ore.Pentru a intra pe deplin în amintirea acelor zile,cred că trebuie să vă spun câteva
cuvinte despre felul în care se exprima un pescar  la acea vreme.De exemplu noi nu foloseam niciodată expresia plecăm  la pescuit ci plecăm la pește  sau plecăm la baltă,cârligelor de pescuit  le ziceam áce,iar guta era  înlocuită  de cuvântul strună.De asemenea dacă peștele mușca din momeală, pescarii satului ne-au lăsat moștenire expresia  peștele trage sau peștele ciocnește.Tata Gică era omul care nu se supăra niciodată dacă nu trăgea peștele sau că nu ciocnește,chiar avea o expresie care îl consacrase:  n-a mers ciocomeneasca ,așa că ori de câte ori prietenii îl întâlneau ,nu ezitau să-l întrebe  cum merge    ... ciocomeneasca. Tata Gică era campionul  familiei la prins pește cu ...scârtașul.Acest mijloc de prins pește era format din 3 părți: un lemn mai lung și  ceva mai gros care avea la un capăt  alte  două nuiele rezistente  numite plevițe,încrucișate în așa fel ca la capetele lor se monta în cele 4 colțuri o plasă pătrată cu latura cam de 2 metri.
Nenea George, fratele mamei mele ,a fost un pescar foarte iscusit,dar care nu prea avea timp  de pescuit,fiind tânăr  și holtei,a fost cel  de la care am  învățat unele secrete indispensabile unui pescar amator.De exemplu, momentul propice când trebuie înțepat peștele,mai ales dacă folosești ca momeală                                                                               mămăliga sau viermișorii. 
Vă spun toate acestea nutrind speranța că  veți înțelege că odată cu trecerea timpului , am ajuns un pescar amator priceput,  stimat și invidiat de  ceilalți colegi  concurenți în ale pescuitului.Anii au trecut,însă pasiunea pentru  pescuit a rămas ,astfel că ori de câte ori aveam puțin timp liber(comuniștii ne obligau să muncim sâmbăta și duminica și încă fără să ne plătească,munca fiind numita ....voluntara )plecam la o partidă de pescuit  pe malul Oltului.(Oltul  fiind unul dintre râurile noastre  cele  mai mari,unde bogăția  de  pește din acea vreme  atrăgea pescari amatori  de la Craiova  ba chiar și de la Petroșani).
Ceea ce  doresc să vă povestesc aici face parte din acele ciudate momente  care se pot întâmpla în viața oricăruia dintre noi fără să  înțelegem ciudățenia situaței.De aceea la sfârșitul lecturării vă las pe voi să hotărâți dacă povestea de față face parte din categoria bizarelor. Așadar iată aici strania întâmplare:
...Plecam din Balș dimineața pe la 5h30 cu sibiul adică trenul  de persoane  2061,care circula pe ruta Craiova-Sibiu .Schimbam  trenul  la Piatra-Olt cu o cursă de persoane,și coboram mai apoi  la Slătioara, o gară situată în apropierea malului drept al Oltului.
Dintr-o dată  peronul și lateralale trenului se umpleau de pescari  câtă frunză câtă iarbă ,vorba poetului.Urma apoi  umplerea sticlelor  cu apă de la fântâna de pe peronul gării ,apă care trebuia să ne potolească setea pe toată durata șederii la pescuit și ca să nu vă rețin prea mult atenția  trebuie să vă spun că erai de invidiat  dacă aveai un pet(recipient din plastic) în loc de sticlă ,petul fiind o minunăție precum și o raritate în acele vremuri ,fiind  un produs de import. Apoi ne împrăștiam de-alungul Oltului ,care încotro ca niște furnici risipite  în căutarea hranei,fiecare dintre noi grăbindu-se în a ocupa cele mai bune locuri , numai de el știute.
 După amiază ,obosiți dar și satisfăcuți de rezultatele obținute, pescarii ,în așteptarea trenului,tolăniți pe iarbă, în jurul gării,povesteau întâmplările  petrecute în   acea zi. Bineînțeles că erau întâmplări  pescărești și aveau menirea de a scoate în evidență măiestria de care a dat dovadă fiecare .Erau toți mulțumiți de clipele petrecute pe malurile Oltului cât și de recolta cu care plecau acasă.                                                                                                                              Spun asta pentru că în acele vremuri ,chiar și cel mai neîndemânatec pescar, reușea să umple cel puțin un giuvelnic de pește.(aproximativ zece kg).Spre deosebire de azi,Oltul era plin de pește,ceea ce  era o plăcere să te duci la pescuit de-a lungul lui. 
   De la o vreme am început să observăm că printre noi era un pescar mai grozav decât noi toți,și ca  să o iau pe scurtătură,trebuie să vă spun că el-întotdeauna-dar întotdeauna avea 2 papornițe **....(papornița era o sașosă destul de încăpătoare confecționată din papură împletită) pline de pește.Dar ce  pește...
Numai bucăți care depășeau frecvent 1 kg fiecare,față de noi ,cu peștișori de o palmă maximum. Ce să vă mai spun,pe ascuns îl  invidiam toți!  Nu vreau acum să analizez de unde venea acea profundă invidie dar e cert că eram frustrați  că nu puteam să ne lăudam pe deplin cu prada noastră ,care așa cum v-am spus era de fiecare dată în jur de 10 kg.  Cantitatea de pește prinsă  de acest campion , o evaluam din ochi, și prin șoapte  pline de  of și  de cuvinte mai puțin  ortodoxe ,aflam că iar a prins Mutulică vre-0 40 de kg.
  Așa îi ziceam toți: Mutulică.De fiecare  dată ,după amiază ,el venea cu vreo jumătate de oră înainte de sosirea trenului,își desfăcea papornițele cu balauri pe care îi punea la vânzare.Prețul cu care el vindea  peștele era de-a dreptul  ridicol,astfel că în scurt timp ,până la venirea trenului,marfa era pe   de-antregul vândută .În timp ce vindea peștele ,unii îl întrebau unde a prins frumusețea aia de exemplare,el le răspundea cu acele gemete specifice muților arătând evaziv cu mâna  o direcție imprecisă spre Olt,în timp ce rânjea prostește.Mutulică,era un personaj a cărui vârstă balansa între 45 și 50 de ani.Înalt și slab,să fi avut 1,75cm înălțime și cam 65 kg ,cu un cap dolihocefal  și o față colorată de un rânjet permanent ce trăda ,o inteligență îndoielnică.și lăsând la vedere o dantură cu dinți ca niște pietre galbene erodate de vânt.La această imagine mai concura o garderobă permanent 
neîngrijită ,ca să nu zic soioasă.Privindu-l mai atent, la prima impresie,
n -ai fi zis că este  posesorul unui IQ prea ridicat ,ba dimpotrivă.  Spun asta pentru că ,văzând că de fiecare dată el vine cu o asemenea''recoltă''   începi să-ți pui întrebări ,nu de unde?  ci cum ?.
Istoria se repeta apoi  în fiecare zi după cum am constatat în timpul unui an întreg ,fapt ce m-a intrigat profund.Nu eram numai invidios dar eram foarte curios să știu cum reușește de fiecare dată o astfel de performanță.Mi-am   luat concediul,și acum îmi petreceam cea mai mare parte din vacanță pe malurile Oltului. Eram hotărât să aflu secretul  lui  Mutulică ,așa că mi-am făcut un plan care să nu trezească nici-o  bănuială.În acest sens am luat cu mine un ac și ață  de cusut, și în  prima zi,de vacanță  , mânat de o curiozitate nestăpânită,am rămas printre cei din urmă care  se alimentau cu apă.
Ultimul care -și  lua apă ,era întodeauna Mutulică,după cum observasem.În dimineața aceea el  a  apărut cu o singură paporniță de papură într-o mână iar în cealaltă cu o sacoșă de rafie exagerat de mare .Să fi avut la 1,5metri lungime   și   50-60 cm în diametru  . Văzându-l ,pescarii ,au dat curs imediat glumelor răutăcioase .  
-Ce -o  vrea nene , s-o umple și p-asta ?  intreaba unul.
-Păi cum dracu' le cară singur pe amândouă până la gară ? îi răspundea altul.
-Ar trebui să-și cumpere un cal sau cel puțin un  măgar zicea al treilea.Și uite așa, coalizați  în  afirmații invidioase și roși de invidie ascunsă,pescarii se răspândeau care încotro de-a lungul  Oltului .   
Am umplut sticla cu apă ,și când să plec ,dupa  cum programasem, mi s-a rupt una dintre bretelele rucsacului conform planului.M- am așezat pe o bancă trăgând cu coada ochiului spre Mutulică  în timp ce-mi reparam rucsacul cusându-i una dintre bretelele. Mutulică scoase dintr-0 sacoșă  o ploscă verde ,de tip militar vopsită în culoarea camuflaj și   după ce o umplu ,se uită spre mine și  începu sa râdă cu rânjetul lui nesuferit.M-am prefâcut că  nu observ  ofensa  și am continuat să  cos breteaua rucsacului.  
   După  ce  umplu plosca,Mutulică își  aruncă  pe umăr cele 2 sacoșe și porni în direcția Șerpăriei.   
Locul numit la Șerpărie,era situat cam la 1,5 km,distanță de gară. Era o veche groapă artficială, ,din care se excavase pietrișul  ,umplută cu apă după o revărsare mai mare a Oltului.Cu toate că la Șerpărie nu puteai prinde niciodată  zece kg.  pe zi,pescuiam aci numai în situația in care vântul bătea cu putere pentru  că luciul apei rămânea oglindă și vedeam perfect pluta .Cu trecerea anilor,apa scăzuse    și ,privită de sus ,de pe mal ,balta părea un lac vulcanic ,asta cel puțin în imaginația mea . 
Șerpăria era o baltă ovală ,brodată pe  tot conturul cu papură care creștea   numai pe marginea bălții ,fiind încă un paravan în calea vântului.În zilele călduroase puteai vedea o mulțime  de șerpi,unduindu-se atât pe mal cât și în apă.De  aici i se trăgea și numele: Șerpăria .E necesar să vă mai spun că Șerpăria  avea doar trei locuri de pescuit,niște luminișuri la mal cu papura tăiată și malul bătătorit,dar în fiecare nu puteau desfășura undițele,decât cel mult doi  pescari.De lansat vre-o lansetă nici vorbă ,fundul bălții fiind ticsit cu crengile copacilor care fuseseră altă dată pe-acolo,și în care  destui pescari care nu cunoșteau balta își agățaseră cârligele lansetelor.Și cum vă spuneam ,în acea dimineața Mutulică o apucă pe poteceaua care ducea la Șerpărie.De departe îl urmăream și nu mai puteam de bucurie că acum știam unde e locul cu comoara.Cât timp a mers ,Mutulică, nu s-a uitat măcar o singură dată înapoi ,mai târziu ,când evenimentele se vor amplifica,rememorând drumul spre Șerpărie  mi-am amintit acest amănunt.După un sfert de oră am ajuns și eu pe marginea  lacului vulcanic dar privind de sus , craterul și malulul ce-l înconjura ,stupoare: Mutulică nu era acolo. .Nu-mi venea să-mi cred ochilor ,pentrucă îl văzusem coborând spre unul dintre cele 3 locuri ,iar dacă cumva ar fi ieșit prin altă parte ,l-aș fi observat negreșit.Am coborât malul ,am ocolit balta pe poteca strâmtă din jurul ei ,controlând toate cele trei locuri de pescuit : nici țipenie.   Am lăsat rucsacul și undițele pe loc și am mai ocolit încă o dată balta crezând ca poate a tăiat papură în vreun loc și pescuiește acolo.
Degeaba însă,Mutulică se evaporase pur și simplu.''Însemneaza că a ieșit pe partea  opusă și n-am obsevat '' îmi zisei eu nefiind  insa prea convins de propria-mi concluzie și pentrucă tot ajunsesem la Șerpărie mă hotărâi să pescuiesc acolo.Credincioși apelor în care trăiau ,peștii cei mari  ai Șerpăriei,nu se lăsau  prinși ,așa că aci nu trăgea decât un soi de cărășel negru pe spinare și  nu mai mare de-o palmă,dar  care avea avantajul că nu era poluat ca rudele lui de pe Olt.La Șerpărie trăgea peștele doar la râmă ,așa că  având în dotare o cutie mare plină ochi cu râme ,am rămas să pescuiesc aci .
Era o dimineață superbă de iulie.   Ca un cazan uriaș,balta transpira  norișori diafani de abur și o liniște  binefăcătoare plana pe luciul apei,atmosfera excelentă de pescuit ,exact așa cum îmi plăcea mie.După ce  am lansat două undițe mi-am aprins o țigară-vorba lui Tata Gică-, la pescuit 'răbdare și tutun'Ziua nu s-a dovedit a fi prea norocoasă așa că venind timpul de  plecare ,uitându-mă în giuvelnic ,nu aveam mai mult de două kg de pește  ...
Când am ajuns la gară ce să vezi: Mutulică era deja  acolo și vindea pește.În sacoșa cea nouă se lăfăia un balaur de vreo 50 kg care depășea vizibil 1,5 metri și a cărui coadă zbătându-se din când în când  părea întruparea vie a unui  steag al capitulării.Pescarii , însetați după o zi călduroasă,se prefăceau că se înghesuie la fântână să-și potolească setea ,dar de fapt veneau mai aproape de papornițele lui , să tragă  cu ochiul la dihania din sacoșă.Plutea deasupra locului un amestec  vag  de invidie ,  ciudă și  neputință .                                                                    
-'Ptiu,scuipă  unul ,ce baftă împuțită are ăsta  .    
-Cum  dracu' reușește jigodia asta să prindă zilnic atâta pește?'' îl seconda altul. 
     Mutulică,vându destul de repede tot peștele,inclusiv  balaurul după care,făcându-ne cu ochiul plecă în treaba lui,,lăsându-ne să comentăm noua pățanie până la sosirea trenului. 
Încă o dată Mutulică era triumfător.Nu mă mira așa de mult recolta,cât faptul că dispăruse inexplicabil din fața ochilor mei ,ca mai apoi,să apară  la gară ostentativ ,cu asemenea trofee.
Aveam o săptămână de vacanță,și eram hotărât și nerăbdător să-l urmăresc pas cu pas până la rezolvarea acestui mister.
În acest sens  m-am sfătuit cu fratele meu,care era și el în vacanță în acea săptămână ,imaginându-ne tot felul de strategii.Am hotărât în final să adoptăm o metodă asemănătoare cu aceea folosită de Hansel din povestea fraților  Grimm .Ideea  ne-a venit  din ...cer,pentru că a urmat o zi  în care a plouat în continuu.Formațiuni de nimbuși  defilau pe bolta cerească lăsând în urma lor ploi bogate și generoase.Planul era limpede : eu îl urmăream pe Mutulică ,frate-meu venea după noi ,urmându-ne de la distanță.Pentru reușita planului ,am luat un baston cu  care urma  să fac semne,apăsând din loc în loc pământul ,pe marginea potecii .Zis și făcut.Am plecat a doua zi la baltă. Planul mai prevedea ca fratele meu să se amestece printre pescari,ca și cum nu m-ar fi cunoscut ,urmând ca să-și   aleagă în final același drum.Dar cum socoteala de-acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg ,a doua zi  evenimentele luară o întorsătură neașteptată,precipitând cursul acestora  ,dar în orice caz  în favoarea planului nostru.După ce mi-am umplut sticla cu apă,Mutulică s-a apropiat de mine,și prin semne și sunete guturale ,mă făcu să înțeleg că mă invită să merg cu el,arătându-mi cu mâna spre Șerpărie.Mirat foarte ,dar și bucuros, am acceptat pe loc,și trecând la oarece distanță de frate-meu i-am făcut semn  cu ochiul  să ne urmeze.Se anunța o zi frumoasă, cerul fiind presărat ici-colo cu vălătuci de cumulus .   Mutulică o lua înainte ,așa că îmi fu  destul de ușor  ca din loc în loc ,să apăs cu vârful bastonului  în  marginea umedă a potecii lăsând în urmă gropițe destul de vizibile.Marcarea cu gropițe ,nu era nici pe departe un indicator fizic al direcției  de urmat ci cu totul altul   după cum veți  vedea în continuare.Așa cum am remarcat și în ziua când l-am urmărit,Mutulică ținea drumul înainte spre Șerpărie având pe umăr renumitele papornițe,fără a privi o clipă în urmă.Asta m-a mai liniștit un pic , mai ales că, uitându-mă peste umăr,la  distanță ,venea și fratele  meu într-un grup de pescari,fapt ce se potrivea ca mânușa pe mână planului nostru. 
Il urmam pe Mutulică,șchiopătând vizibil ,pentru a justifica prezența bastonului ,dar acest lucru părea ca nu-l interesează . 
   Curând am ajuns la Șerpărie unde,urmărindu-i  fiecare mișcare, Mutulică începu coborârea în craterul vulcanului.Când ajunse la marginea apei  îmi făcu semn cu mâna să cobor  în același loc , ceea ce am și făcut.Mutulică așeză cele două papornițe între noi și scoase dintruna un fel de cutie metalică de secțiune dreptunghiulară,de culoare gri-argintie  pe care am crezut-o inițial a fi  cutia cu râme.Mi-o arătă preț de câteva secunde ,prividu-mă cu o grimasă ce se putea traduce prin'' ce părere ai  de chestia asta''  apoi, cu mișcări asemănătoare deschiderii unui briceag ,începu s-o desfacă.Mai întâi trase afară o lamă,apoi încă una și în cele din urmă , printr-un clic ușor,uni cele 3 laturi     formând un triunghi  echilateral exact după metoda  formării triunghiului reflectorizant,folosit de șoferi pentru semnalizarea staționării pe carosabil.Pe laturile din față,începură să pâlpâie aleatoriu niște mici fante dreptunghiulare galbene, și roșii.Curând secvența de pornire (inițiere) se stabiliză,rămânând pe  cele 3 laturi câte o fantă de culoare portocalie.Mutulică apăsă undeva în spatele  lamelei de bază de unde ieșiră două piciorușe ascuțite de formă conică ,pe care le înfipse ușor în solul  de pe mal.Astfel triunghiul rămase fixat în pământ și cu fața spre baltă. Pe latura din dreapta erau niște rune  ciudate,înșirate pe verticală,dintre care una mi-a atras atenția pentru că era clar  un ankh egiptean.   
  - Mișto nu? mă întrebă dintrodată Mutulică,lăsân-
du-mă mut de uimire.Mutulică vorbea.! 
-Bine-bine bâiguii eu...dar nu sunteți mut?     
-Luându-mi vorba din zbor, afișând un surâs superior Mutulică, pe un ton ce se dorea glumeț,îmi răspunse:
-He-he după cum vezi,nu sunt nici mut nici surd...și dând cu mâna prin aer într-un gest care vroia să zică lasă asta, să trecem la subiecte mai serioase continuă  cu o voce aparte , ca și cum ar fi vorbit singur:
-Și-acum să prindem niște pește,și,aplecându-se spre triunghi atingând cu degetul de 3 ori  ankh-ul  începu  să-și desfacă  minciogul.
Triunghiul ,pentru că așa îl voi numi de aici încolo,scoase un bâzâit ușor, ca un sforăit de pisică ,și pe toate cele 3 laturi apăru o aură sclipitoare               ca o ,ca o irizație  puternic accentuată  dublată de un halou alb-argintiu spre interior.După ce-și desfăcu o undiță ,Mutulică apăsă o alta   rună ,și-mi zise ''
-Azi o să prindem pește la 1kg bucata.N-am mai zis nimic , Mi-am desfăcut și eu o undiță ,i-am pus râma în cârlig,și am lansat-o. Nici n-am apucat să fixez bine undița în suportul ei,că am și simțit că s-a agățat ceva în cârlig. Am tras afară un crap cam de un kg, de o frumusețe rară.A intrat cu greu în giuvelnic,după care am lansat din nou...În următoarea oră ,aveam două giuvelnice pline,Mutulică,o paporniță..Întrun târziu mi-am adus aminte de plan, și prefacându-mă că plec pentru necesități firești am început să urc malul, uitatându-mă după frate-meu .Nici țipenie; în plus nici urmă de gropițe pe potecă.Curios,am verificat mai departe poteca .Abia după vreo sută de metri apăreau gropițele. Pentru asta îmi luasem bastonul,pentru a verifica o teorie,care s-a dovedit plauzibilă, și pe care o voi expune mai detailat cu altă ocazie . Am revenit pe marginea bălții, unde  Mutulică îndesa în cealaltă paporniță crap după crap.La un moment dat,mă întrebă: ''
-Mai stăm?''
-E suficient i-am răspuns ,și am început să strâng undițele.Mutulică avea din nou 2 papornițe pline .Eram curios să-l văd cum le va căra.Mutulică ,impasibil dar cu mișcări precise,remontă triunghiul și aducându-l la forma inițială , trase de cele două capete și acesta se  alungi ca o antenă telescopică.Puse noua formă întruna dintre papornițe ,apoi atinse  o rună de la unul din capete.Închise cele două papornițe ,după care îmi zise''
-Ia vezi cam  câte  kilograme apreciezi că am  prins  azi?
Am privit cele două  papornițe  dar  n-am avut curajul să le ridic .
-Hai încearcă numai puțin, rânji el la mine .
Volens-nolens  dar și  ca să-i fac pe plac, mă apropiai de papornițze ,mă pregătii mental să ridic o greutate mare ,dar ce să vezi ,când am ridicat-o pe prima , aceasta nu avea nici greutatea unei coli de hârtie. .A doua la fel ,era ușoară ca un fulg.Mutulică rânjea cu gura până la urechi și luându-mi papornițzele din mâna porni spre gară.Așa cum v-am spus anterior,după o  bucată de drum apărură gropițele lăsate pe potecă în acea dimineață .După ce am trecut de prima gropiță întâlnită în cale, am privit  poteca spre Șerpărie...Ei da,acum se vedeau distinct toate gropițele până la marginea craterului.   .De-abia în tren am putut să stau de vorbă cu fratele meu și cum era de așteptat, îmi spuse că  gropițele erau vizibile până la vreo sută de metri de baltă,iar la Șerpărie nu era nimeni.Ba mai mult ,rămăsese să pescuiască chiar acolo...
....................................................................................
Azi așa mâine așa,am ajuns cu Mutulică  la o prietenie ciudată.Spun ciudată pentru că de la debutul ei  m-a avertizat' că e spre binele meu după cum s-a exprimat el să nu fim văzuți împreună asta fiind o condiție ușor de îndeplinit.Am început să constat cu uimire că Mutulică avea niște cunoștințe științifice extraordinare. Întro zi, l-am rugat să-mi explice cum de era posibil  să devenim invizibili atâta timp cât triunghiul era în funcțiune.Mi-a zis direct:
-Nu cred că vei pricepe mare lucru'' , pentru că voi  învătați la școală că două obiecte nu pot  ocupa în  același timp , același loc în spațiu ceea ce , parțial e corect,dar dacă schimbăm timpii și după o pauză mică adaugă ca pentru el: ...
-...schimbând o anumită frecvență...după care se porni pe un râs nestăvilit afișând acel rânjet nesuferit:
-Cum crezi că vei înțelege că în cosmogonie ''a mundo conditio -(de la facerea lumii),''că ex nihilo nihil''(Ex nihilo, nihil =(Lucrețiu) = Din nimic, nu se creează nimic)nu e valabil ci  dimpotrivă foarte posibil' .E adevărat  că n-am prea înțeles mare lucru și chiar dacă aș fi priceput ceva era prea  de... SF să accepți suprapunerea prezentului peste trecut și prezentul peste viitor.Aci Mutulică se opri și după cum obsevasem,nu-i plăcea să insist cu întrebările,el însuși revenind asupra vreunui subiect rămas în suspans,când nici nu te așteptai.Eram contrariat de asemenea pentru acel ''voi'' ca și cum el era din altă lume.La o partidă de pescuit,mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat de unde are triunghiul.M-a privit câteva clipe,  rămânând  pe gânduri ca și cum ar fi reflectat dacă merită să-mi spună sau nu,și întorcând privirea în altă parte il auzii zicând:
-De fapt n-are  nici-o importanță și scoțând dintro sacoșă 2 pere îmi întinse una , așa că l-am lăsat în pace.
Ca un rîu vijelios , au  trecut trei ani  , în care mă vedeam cu Mutulică în fiecare vară  . Știam acum destule lucruri interesante inclusiv destinația derivată și manevrarea triunghiului .Spun destinația derivată  pentru că triunghiul nu era numai o undiță și levitator(generator de levitație)  ci cu  mult mai mult de-atât.Era în egală măsură un robot multifuncțional util cât și o armă deosebit de periculoasă. Din acest motiv triunghiul nu putea fi pus  în funcțiune de un necunoscător decât  numai după ce mecanismul de recunoaștere atât tactil cât și sonor intra în funcțiune.În acest sens ,în poziția inițială înainte de desfacere a laturilor trebuia să atingi trei rune di- ferite,după care,pronunțând un cuvânt,de exemplu numele(care anterior fusese înregistrat),deveneai  de-acum stăpânul duhului din lampa,și asta numai după  răsucirea prin apăsare a unui ''capac'' lateral.Mi-a plăcut mult acest protocol bine gândit,pentru că briciul nu trebuia să ajungă niciodată în mâinile maimuței după cum bine zicea însuși  Mutulică .     
M-am întâlnit cu Mutulică ,pentru ultima dată întro vineri de iulie mai precis pe 14 Iulie 1989.,dată ușor de reținut după cum bine v-ați dat seama(căderea Bastiliei,devenita ziua  natională a  Franței).
    Din acest moment pe Mutulică nu l-am mai văzut niciodată.Trebuie să vă mai spun că pe la sfârșitul lunii septembrie  a aceluiași an ,am primit un aviz poștal,prin care eram înștiințat că am de ridicat un colet de la poștă.La desfacerea lui am găsit în interior, împachetat întrun ambalaj de protecție la șocuri....triunghiul , însoțit  de instrucțiuni de folosire  și de o scrisoare din care vă voi da câteva pasaje...''anul în curs se va sfârși în sânge..'', ''atenție mare să nu scapi triunghiul pe jos că este foarte sensibil ,odată  defectat nu mai poate fi reparat.''..după care scrisoarea se termina cu ...''adio și fir întins la pescuit''. În decembrie '89 s-a adeverit profeția lui Mutulică ...
    La un an de la revoluție ,pregătisem de cu seara ,rucsacul și undițele,pentru o partidă de pescuit a doua zi.Trebuie să vă mai spun ,că pe timpul comuniștilor cine avea butelie cu butan de de gătit la bucătărie ,era considerat ''bogat''.Așteptai ani buni aprobarea de la primărie ca să poți cumpăra o astfel de butelie,iar la negru se vindea la niște prețuri exorbitante.În acea noapte casa mi-a fost prădată de hoți și butelia furată.Rucsacul era aruncat pe jos iar conținutul împrăștiat prin bucătărie.Din triunghi se desprinsese un cubuleț cu o față semirotundă pe care am încercat s-o introduc în alveola din care provenea.Degeaba însă, triunghiul nu mai funcționa.
L-am îngropat în fundul grădinii și am plantat în acea toamnă acolo ,un păr, asta în amintirea lui Mutulică, pe care ori de câte ori l-am văzut mâncând ,el mânca pere.
Aceasta e povestea triunghiului,am zis eu ,din altă lume,și pe care așa precum v-am zis la începutul ei ,vă las  să hotărâți voi dacă e bizară sau nu.
  .....  â  ț  î   ă  , ț î  ă ș Ș ă    Mutulică   Șerpărie   
â  ț  î   ă   ș Ș A B C D E F G H I  Î   J K L M N OP R S X Y Z  â  ț  î   ă   ș Ș Î ú -Ț T   acta est fabula! piesa a fost jucată!audi, vidi, sile! ascultă, privește și taci!  
.Bonum vinum laetificat cor hominis Vinul bun înveselește inima omului.E fructu arbor cognoscitur Arborele se cunoaște după fructe.
  Răpirea       
                   Motto:
                   Ex nihilo, nihil (Lucrețiu) 
                    Din nimic, nu se creează nimic
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 
                Până de curând  , făceam parte din categoria celor care nu dau doi bani pe poveștile cu OZN -uri și extratereștri.''Cum poți  crede asemenea  baliverne în plin secol XXI ?'',mă miram eu ,ori de câte ori acest subiect  revenea în discuție.  Nu că aș fi un refractar sau mai rău, un negativist,dar de  mii de ani subiectul ,-(mi se părea mie )-era scos la lumină, ca un element aparte,  în vremurile noastre fiind chiar un bun prilej de a mai adăuga știrilor ,una de senzație,așa că trag speranța că veți înțelege de unde vine justificarea  reticenței mele. 
............................................................................................
Trecuseră câțiva ani buni de când  nu-l mai văzusem pe  Mutulică   -pescarul campion ,dar continuam să mă duc la pescuit pe  Olt.
  În acea zi pescuiam pe malul stâng,în zona numită'' la prooroci, pe o limbă de pămant care despărțea două bălți asezate destul de aproape de malul Oltului.
Liniște și  soare.Țin minte că aveam în dotare o undiță  rusească ,formată din  elemente conice și tubulare, care prin îmbinare formau o undiță telescopică.Materialul din care erau făcute  acele tronsoane se apropia de de textolit,ceea ce îi conferea o anumită greutate destul de incomodă la manevrare ,dar la  vremea când o cumpărasem, era  o realizare deosebită în materie de pescuit.Abia după revoluție intrasem  în posesia unor undițe din fibră de carbon cu o eficiență de necontestat.Mai păstram undița rusească pentru  crap, fapt pentru care era prevazută cu cârlige mari și nailon de 0,35mm ,adecvat pentru a prinde pește mai mare.Tocmai începuse să tragă bine.Ca o  imensă portocală de foc soarele, făcea eforturi de a se ridica pe  boltă,dimineață cu serenitate ,cerul- bleu cristal de  Sevres, în aer nici-o adiere. Aveam în giuvelnic  câțiva   carași , la vreo 800 de grame fiecare ,debut care-mi oferea speranța unei zile  norocoase.Dar iată că deodată s-a întâmplat un lucru cel puțin ciudat: zeci ,dacă nu sute de broaște țîșneau din cele două bălți și în salturi disperate se îndreptau spre Olt,în timp ce sute  de pești săreau afară,înțepând oglinda apei,până atunci liniștită și care brusc începu să tremure în valuri mărunte  și circulare .Deodată deasupra bălții ,ca din senin sau venind de niciunde își făcu apariția un obiect argintiu strălucitor sub forma lenticulară,care se rotea ca un titirez în balansări lente,însoțite de un băzâit ușor asemenea celui generat de un cărăbuș în zbor.Partea inferioară a acestei nave o apreciez ca având un diametru cuprins între 23 si 25metri, iar viteza periferică de rotație la început, aproximativ 0,5m/secundă, mai apoi în continuă scădere. Am vrut pe moment să mă ridic în picioare,dar o forță nevăzută mă țintuia locului.Ușor  drăcovenia părăsi  suprafața bălții ,ca și cum ar fi alunecat lin pe o suprafață de gheață și se opri aproximativ la înălțimea de 1,5 metri deasupra drumului , lăsând să se vadă destul de clar litera chirilică Ж poansonată (!?)pe partea convexă   .Ceea ce m-a surprins atunci, a fost faptul că aterizând lent,din drum nu s-a ridicat nici măcar un fir de praf.
Apoi  am  asistat la  ceva incredibil : acest,să-l numesc OZN ,s-a așezat  pe sol,iar la scurt timp lângă  mașinărie apăru o ''arătare'' fantomatică cu un contur.humanoid,cețos-lăptoasă,cu,aspect ,translucid,având o înălțime apropiată de 1,6 metri.Cu mișcări lente,silueta ,făcu doi pași cu încetinitorul  indreptandu-se spre  mine,apoi ridică  mâna dreaptă = gestul de ''salut'' amintindu-mi de plăcuțele de aluminiu aurit  anexate pe suporţii de sprijin ai antenelor navelor Pioneer 10 și Pioneer 11.
      OZN-ul încetase rotirea ,dar cu toate astea nu-l văzusem pe ''Fantomas '' ieșind prin vre-o ușă  ,
detaliu  destul de ciudat, pe care l-am observat imediat în ciuda faptului că, pe de o parte mă cuprinsese o neliniște vecină cu frica ,cât și o uimire însoțită de curiozitate, pe de altă parte.Am ridicat și eu mâna dreapta în gest de salutare și i-am zis verbal ''salut ''un salut prin care parcă prindeam curaj.
 
 .....  à â  é ț  î   ú ă  , ț  î  ă ș ă  ç   æ ç ú      
Î   S  Ș  À  Â Ç É   Ț Φ Ж
......1 2 3 4 5 6 7 8 9 0
    -    acta est fabula! piesa a fost jucată!   
audi, vidi, sile! ascultă, privește și taci!  .Bonum vinum laetificat cor hominis. Vinul bun înveselește inima omului  plevița 
 Ex nihilo, nihil (Lucrețiu) - Din nimic, nu se creează nimic